Venitul minim garantat
Legea nr. 192/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat
Începând de astăzi intră în vigoare prevederile Legii nr. 192/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat.
Modificările legislative înăspresc condițiile de acordare a ajutorului social în sensul că simplul refuz al unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social, până în prezent asistații social putând refuza în mod repetat un loc de muncă, fără a pierde dreptul la ajutorul social.
Totodată, în scopul valorificării forței de muncă locale, pentru prima dată se introduce obligația primarilor de a întocmi „planul de activități sezoniere pe baza solicitărilor primite de la persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale care au nevoie de forță de muncă și funcționează pe raza unității administrativ-teritoriale”, aceștia devenind beneficiari de lucrări.
Refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă din familiile beneficiare de ajutor social de a efectua aceste activități sezoniere conduce la încetarea dreptului.
Remunerarea activităților sezoniere astfel desfășurate, se stabilește prin negociere directă între beneficiarul de lucrări și persoana care prestează activitatea, în condițiile Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prevederile legislative menționate sunt în vigoare la data de 22.10.2018. Pentru actualizarea informației vă rugăm să ne contactați.